muguri de roua

dintre omoplati stiu
ca iti rasare soarele uneori,
jumatate inima, jumatate
vazduh, si eu descilcesc
in ast timp intrebarile
pe care nu mi le-ai pus
niciodata, lustruind trepte
pentru gindul tau, insurubat
in clipa mea ca o spirala
prin care imi curge lumina
in trup, puls de freamat
mugurindu-ma cu tine.

apoi, odata cu seara, imi asez
obrazul si respiratia intr-o
picatura de ploaie, alunecind
a roua in dimineti in care
ma ghemuiesc in palma ta,
sa ma ratacesti printre primele
gesturi, ca si cum, cu suflarea,
de-abia atins, mi te-as imbratisa.