Puls in inima de lemn (dansul sabotilor - Diosig, 2006)

.

iures de gutuie

Spune-mi, nu-i asa ca atunci cind ploua
prin ferestre se strecoara cintecul
invaluind sufletul in acoduri usoare, line,
cum sunetele ti-ar imbratisa cu murmur
de catifea umerii, alintindu-te a sarut?

Ehei, ce gust de gutuie coapta are clipa
alunecind printre nespuse cuvinte, ce miere
iti culeg cu buzele din palma, ce frunze
frematinde mi se invirt in iures printre
omoplati, infiorind aerul secundei a tine.

arpegii dormind

.

Imbratisarea, toamna

Uite, iti desenez in dimineata
aceasta un fluture mare pe spate,
cu aripile deschise pe omoplati.

Alearga bezmetic culorile
fiecarei batai de inima.

apoi am sa iti ating usor,
cu palmele umerii, apoi am
sa alunec in ape de lumini,
sa pot sa iti curg in ginduri
fara sa stii, sa le mingii crestetul
cu roua si sa le astern ierburi crude
si fructe de padure sub pasi,
iar pe glezne sarut de licurici,
ca o imbratisare, cu freamat
de frunza rubinie, respirindu-te.

Castan in parg

.

obraji purpuri

obrajii zorilor au rasarit
in palme de frunze,
ziua si-a itit somnoros ochii
strabatand pieptis
faldurile noptii, aveam
cirese perechi la urechi
si licurici cat pentru
tacerile asternutului
in care ma cuibaream
linga gandul tau, primul.

si nu stiu de ce imi
vine sa iti rascolesc
urmele noptii, sa te
ciufulesc, sa te gadil
in talpa, sa-ti ciupesc
incheietura din spatele
genunchilor, pana ce
fluturi hoarde iti vor
presara pe solduri,
nazdravane, aripile
culorilor toate.

masti, masti, masti...

.

dimineata

Uite, am inele de azur pe glezne si miros a tine cu fragi proaspeti crescuti din roua diminetilor. Din ierburi mi se ridica miinile iar in palme macii deseneaza harti cu drumurile talpilor tale.

Caprui, pas cu pas pletele mi se impletesc cu secundele si las urme usoare, stravezii pe coastele tale, asa cum te imbratisez cu tacerile mugurilor din care, catre seara, nasc pe cer, in taina, stelele si luna, sa iti fie.

muguri de roua

dintre omoplati stiu
ca iti rasare soarele uneori,
jumatate inima, jumatate
vazduh, si eu descilcesc
in ast timp intrebarile
pe care nu mi le-ai pus
niciodata, lustruind trepte
pentru gindul tau, insurubat
in clipa mea ca o spirala
prin care imi curge lumina
in trup, puls de freamat
mugurindu-ma cu tine.

apoi, odata cu seara, imi asez
obrazul si respiratia intr-o
picatura de ploaie, alunecind
a roua in dimineti in care
ma ghemuiesc in palma ta,
sa ma ratacesti printre primele
gesturi, ca si cum, cu suflarea,
de-abia atins, mi te-as imbratisa.

Cantec de ploaie

ploua si ma invelesti in
palmele tale ca un cantec
deschizind frunze de nufar.

parul meu are licar albastru,
buzele singerii au gustul spinarii
tale, vertebra cu vertebra.

nu stiu daca tu le simti
acum, cum imi arde mie
conturul lor, de sete.

stiu doar ca imi trec
cocori prin vene
intinzindu-si aripile.

am vazut iar luna, adanca,
asa cum mi-ai aratat-o,
rasfranta in irisi ca in fantana.

ploua si ma invelesti in
palmele tale si a muguri
rasar, si a floare de nufar.

Taina

aveam in maini intamplarile,
primul zvacnet al inimii
imi rasarea din porii tai,
si am invatat sa cresc
impreuna cu bataile inimii,
cu fioruri din care ma
intrupam, stingher ghioc
de foc in venele-ti, si ma
impleteai cu lumina in cosite,
si salbatic ma despleteam.

invatasem de-atunci, doamne,
sa ma rostogolesc cu roua
amestecata pe pieptul tau.

a muguri e culoarea si gustul
fiecarui por, in potire rubinii,
cu frunzele asfintiturilor
şi rasariturile toate, cu
boabele strugurilor pe care
tainic ni le daruim de baut
unul altuia, pe tample, buze,
de viu sa ne fie, si de sete.

De-a ariciu-licuriciu’

Cum e lumina in roua, iaca asa ne incoltesc prin buzunare de la piept intimplari de-ale fiintei si le ducem cu noi, la pas, uneori zimbind trecatorilor cu maci, alteori cu ghiocei. Ei bine, teoretic n-ar fi greu, dar mie nu-mi reuseste chiar intotdeauna sa infloresc asa, dintr-o data, si-atunci numai ce ma pomenesc cu degetele zdrelite cind duc mina la piept, nemaivorbind de pericolele tepoase ce s-ar putea abate si doar apropiindu-ti privirea. De-aceea, pentru cazuri de-astea am o cochilie in care fug de lume. Te iau de mina, ne asezam cuminciori la gura sobei si-ti povestesc cum ploua, iar tu, cu soapta-ti, tre’sa descinti aricii si piticii, pina cind in ochi rasar, odata cu stelele si-apoi cu zorii, licuricii.

asa te-am visat

As fi vrut sa imi vad bunica

tesind la razboi, ori pe bunu’

venind din alt razboi, agale,

cu ochii scrutind zarile sa-si

vada fetele, trei, si pe mama,

tinc mic, alergindu-i in bratele

obosite de-atita praf de pusca,

bocancii mari si rosi calcind

molcom drumul dinspre padure,

pina in vale, unde isi va fi spalat

obrajii de vintul drumurilor,

si palmele mari, aspre, cum i s-or

fi odihnit in apa limpede ca roua.

eu n-am stiut decit sa il pun

pe alalalt bunic sa ma traga

cu sania prin zapezile burgului,

sa ne stringa pe toti copiii linga

mustata-i scurta, sa il inghiontesc

sa ne spuna povesti, sa necheze

ca un bidiviu prin basmele cu zine

pentru care parul nostru era mereu

prea scurt, cum scurte ne-au fost

si miinile sa il imbratisam cind

a mers departe. ne lasase vorba

sa taiem cocosul cel mare, sa avem

grija sa nu se rataceasca iepurii

mici printre lemnele din poiata

si mai ales sa ii culegem caprei

frunze crude, din duzii de la gard.

si-mi zdreleam mereu genunchii,

mereu impiedicata printr-o vreme

in care imi aduceam de pe cerul

povestilor zmei de hirtie, sa aud

cum le suiera vintul prin aripi,

sa casc ochii mari la zbor cind,

ca sageti de vapai, treceau prin

asfintit pescarusi si rate salbatice.

si-au incrustat aripi pe umerii mei

hultanii din poiana cu maci cruzi

si imi rasar bujori pe sini cind respir

vintul ce mi te-aduce in aer, in singe

soptindu-mi blind, ca bunul: vezi

stelele? urca-le cu privirea, hai, sus.

cu obrazul in palma ta

vom deprinde sa muscam

impreuna din ploile cu iz

de muguri cruzi, te vei

oglindi in clipa mea ca

intr-o fintina limpede,

ma voi oglindi in palma ta

ca un obraz rumen de mar

domnesc, iti voi mingiia linia

vietii cu geana, ca frunza

cind blind si de preaplin

se pleaca peste pulsul tau,

arcuindu-ma pina catre

timple, pina catre buze…

Lacrima surasului

despica-m-as unului
unului in trei-ului
ruperea fuşteiului
patrului, patratului
roata imparatului
in poarta castelului
fruntea menestrelului
rastignita pe arcus
vorba-n lume i s-a dus
ma apun de parca nu-s
verde picurind de sus
catre susul fusului
cercanul abisului
rupt in zisa zisului
pe pieptul cuprinsului
din iubirea insului
la umbra proscrisului
stinsa-n palma scrisului
obrazul plinsului
lacrima surisului.

desen cu degete de jar

ma tisneau ‘nalt clipele cu tine

eram rosie in obraji de-atata

zbenguit, imi puneam palmele

pe pieptul tau, usor, cum as

desena culori pe cerul noptii

dindu-le fiecaruia numele tau

ne jucam in zapada pufoasa,

si ea, doamne, ca frisca era

pe buzele noastre, inainte sa

ne-o bem ca roua, cu fragii

buzelor, a noi amestecindu-ne.

ne tineam de mina strins si cind

ne vorbeam in soapta se auzea

linistea pamintului respirind,

puls geaman plaminilor nostri,

plini de respiratia celuilat,

si ce raze de soare ni se jucau

pe obraji, rubinii si moi ca

o alunecare de geana si frematam

cu toate buricele degetelor,

cu talpile, cu coatele, ca frunzele

gindurilor prin care haladuiam

hoinari creionindu-ne unul altuia

pe obraji un suris cit intreaga

simtire, a viu si a gust de iubire.