Cum e lumina in roua, iaca asa ne incoltesc prin buzunare de la piept intimplari de-ale fiintei si le ducem cu noi, la pas, uneori zimbind trecatorilor cu maci, alteori cu ghiocei. Ei bine, teoretic n-ar fi greu, dar mie nu-mi reuseste chiar intotdeauna sa infloresc asa, dintr-o data, si-atunci numai ce ma pomenesc cu degetele zdrelite cind duc mina la piept, nemaivorbind de pericolele tepoase ce s-ar putea abate si doar apropiindu-ti privirea. De-aceea, pentru cazuri de-astea am o cochilie in care fug de lume. Te iau de mina, ne asezam cuminciori la gura sobei si-ti povestesc cum ploua, iar tu, cu soapta-ti, tre’sa descinti aricii si piticii, pina cind in ochi rasar, odata cu stelele si-apoi cu zorii, licuricii.
No comments:
Post a Comment