As fi vrut sa imi vad bunica
tesind la razboi, ori pe bunu’
venind din alt razboi, agale,
cu ochii scrutind zarile sa-si
vada fetele, trei, si pe mama,
tinc mic, alergindu-i in bratele
obosite de-atita praf de pusca,
bocancii mari si rosi calcind
molcom drumul dinspre padure,
pina in vale, unde isi va fi spalat
obrajii de vintul drumurilor,
si palmele mari, aspre, cum i s-or
fi odihnit in apa limpede ca roua.
eu n-am stiut decit sa il pun
pe alalalt bunic sa ma traga
cu sania prin zapezile burgului,
sa ne stringa pe toti copiii linga
mustata-i scurta, sa il inghiontesc
sa ne spuna povesti, sa necheze
ca un bidiviu prin basmele cu zine
pentru care parul nostru era mereu
prea scurt, cum scurte ne-au fost
si miinile sa il imbratisam cind
a mers departe. ne lasase vorba
sa taiem cocosul cel mare, sa avem
grija sa nu se rataceasca iepurii
mici printre lemnele din poiata
si mai ales sa ii culegem caprei
frunze crude, din duzii de la gard.
si-mi zdreleam mereu genunchii,
mereu impiedicata printr-o vreme
in care imi aduceam de pe cerul
povestilor zmei de hirtie, sa aud
cum le suiera vintul prin aripi,
sa casc ochii mari la zbor cind,
ca sageti de vapai, treceau prin
asfintit pescarusi si rate salbatice.
si-au incrustat aripi pe umerii mei
hultanii din poiana cu maci cruzi
si imi rasar bujori pe sini cind respir
vintul ce mi te-aduce in aer, in singe
soptindu-mi blind, ca bunul: vezi
stelele? urca-le cu privirea, hai, sus.
No comments:
Post a Comment